|
|
Papa Francisc la Şumuleu Ciuc! . Am primit o veste foarte frumoasă la data de 11 ianuarie, că papa Francisc va face o călătorie apostolică în România în perioada 31 mai - 2 iunie 2019. Pe parcursul celor trei zile, Sanctitatea Sa va vizita oraşele Bucureşti, Iaşi şi Blaj, precum şi sanctuarul marian de la Şumuleu-Ciuc. În această perioadă, prin diferite mijloace de comunicare, multe persoane şi-au manifestat şi îşi manifestă bucuria pentru vestea venirii papei Francisc în România, iar pentru creştinii din Transilvania, catolici, dar şi de alte confesiuni, bucuria este şi mai mare, pentru că papa va poposi şi în această zonă. Papa Francisc va veni şi la Șumuleu Ciuc. Noi preoții din Brașov, și din jurul Brașovului ne-am gândit în așa fel, că organizăm împreună un pelerinaj. Vom închiria un tren special pentru această ocazie. Cei care doresc să participe la această întâlnire cu papa Francisc, trebuie să se înscrie la listele parohiale până la data de 31 martie 2019. |
||
|