Filme Porno



Start
Istoria parohiei
Lista preoţilor
Bisericile noastre
Colaboratori
Consiliul Parohial
Program Liturgic
Anunţuri
Lecturile zilei
Botez, Cununia, Înmormântarea
Regulamentul cimitirelor
Răposaţii noştrii
Cateheză
Situri recomandate
Vieţile sfinţilor
Contact
Album
Video

Agenda călătoriei Papei Francisc în România

25.03.2019.

.

Trei Sfinte Liturghii, opt discursuri în fața autorităților politice și religioase, beatificarea a șapte Episcopi greco-catolici martiri și o întâlnire cu comunitatea romilor în doar trei zile foarte intense, la douăzeci de ani după vizita Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea. Vorbim de programul detaliat al călătoriei apostolice pe care Papa Francisc o va efectua în România în zilele 31 mai - 2 iunie 2019 la București, Iași, Șumuleu-Ciuc și Blaj, sub genericul "Să mergem împreună!" Programul vizitei papale a fost publicat astăzi de Sala de presă a Sf. Scaun și de Conferința Episcopilor din România.

.

  

. 

Vineri, 31 mai 2019: Roma - București

Întâlnirile cu președintele, primul ministru, patriarhul și Sinodul permanent al Bisericii Ortodoxe Române și cu vice-președintele Conferinței Episcopilor din România marchează prima zi a călătoriei apostolice a Papei Francisc în România, dedicată în întregime autorităților politice și bisericești din Capitală.

Potrivit programului, Sfântul Părinte va pleca de la Roma vineri, 31 mai a.c., la ora 8.10 de pe aeroportul Roma - Fiumicino cu direcția București - Otopeni, unde urmează să ajungă la ora 11.30. După primirea oficială de la aeroport, Papa va merge la Palatul Prezidențial Cotroceni pentru ceremonia de bun venit, vizita de curtoazie la președintele României și întâlnirea cu prim-ministrul. La ora 13.00, la Palatul Cotroceni, Pontiful va prezenta primul discurs al vizitei în cadrul întâlnirii cu autoritățile, reprezentanții societății civile și membrii corpului diplomatic.

După întâlnirile cu autoritățile politice și societatea civilă, a doua parte a zilei va fi dedicată dimensiunii spirituale, începând cu Biserica Ortodoxă și încheind cu Biserica Catolică. Astfel, la 15.45, Papa va merge la Palatul Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române pentru o întâlnire privată cu Patriarhul ortodox, după care este prevăzută întâlnirea cu Sinodul permanent al Bisericii Ortodoxe, în fața căruia va prezenta cel de-al doilea discurs al vizitei. Întrevederea cu reprezentanții Bisericii Ortodoxe se va încheia cu vizita Papei și a Patriarhului la noua Catedrală ortodoxă pentru rugăciunea "Tatăl Nostru" și cu un cuvânt de salut din partea Succesorului lui Petru. Prima zi a Papei în România se va încheia cu Sf. Liturghie oficiată în Catedrala "Sf. Iosif", a Arhidiecezei romano-catolice de București.

Sâmbătă, 1 iunie 2019: București - Șumuleu Ciuc - Iași - București

Sfânta Liturghie la Sanctuarul marian de la Șumuleu-Ciuc ocupă prima parte a zilei de sâmbătă, 1 iunie a.c., din agenda călătoriei apostolice în România, urmând ca, în partea a doua a zilei, Papa să viziteze Dieceza de Iași pentru o întâlnire cu tinerii și familiile. La ora 9.30, Pontiful va pleca de la București cu avionul spre Bacău, după care va merge cu elicopterul la stadionul din Miercurea-Ciuc, în Arhidieceza romano-catolică de Alba-Iulia. Succesiv, Papa va merge cu automobilul la Sanctuarul Fecioarei Maria de la Șumuleu-Ciuc, unde va celebra Sf. Liturghie cu pelerinii prezenți și va ține predica celebrării euharistice.

În jurul orei 17.00 Papa va ajunge cu elicopterul pe aeroportul din Iași. La 17.30 va face o vizită la Catedrala romano-catolică, după care va merge în fața Palatului Culturii pentru o întâlnire mariană cu tinerii și familiile, cărora le va adresa cel de-al șaselea discurs al vizitei. În cursul serii, Papa se va întoarce cu avionul la București.

Duminică, 2 iunie 2019: București - Blaj - Roma

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în ritul bizantin român și ceremonia de beatificare a șapte Episcopi greco-catolici martiri se află în centrul agendei celei de-a treia și ultimei zile a călătoriei apostolice în România.

Sfântul Părinte va pleca de la București cu avionul duminică, la ora 9.00, cu direcția Sibiu, de unde va merge cu elicopterul la Blaj. Aici, va celebra Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie cu beatificarea a șapte Episcopi greco-catolici martiri, ritul sacru desfășurându-se pe Câmpia Libertății de la Blaj. Papa va prezenta predica celebrării euharistice și va recita antifonul marian pascal "Regina Coeli" ("Bucură-te, Regina Cerului"). După prânzul cu suita papală, Sfântul Părinte va avea o întâlnire cu comunitatea romilor din Blaj. În fine, în jurul orei 17.00, Papa va sosi cu elicopterul la aeroportul din Sibiu, pentru ceremonia de rămas bun. Papa Francisc va pleca din România cu avionul duminică, 2 iunie a.c., la 17.30, urmând să ajungă pe aeroportul Roma - Ciampino în jurul orei locale 18.30. După nelipsita vizită la icoana Maicii Domnului "Salus Populi Romani" din Bazilica Santa Maria Maggiore, Papa se va întoarce la reședința sa din Casa Santa Marta din Cetatea Vaticanului.

Cea de-a doua călătorie apostolică a unui Papă în România marchează o serie de premiere care, până nu demult, păreau să rămână pentru totdeauna în domeniul dorințelor: prima vizită a unui Papă care îmbrățișează atât capitala cât și fostele principate istorice ale României - cu etape la București, Iași, Șumuleu-Ciuc și Blaj -, prima întâlnire a unui Papă cu reprezentanții comunității romilor, precum și prima prezență a unui Papă, chiar și numai pentru o escală tehnică, la Bacău și Sibiu. În ciuda vârstei octogenare și a efortului fizic pe care și l-a asumat pentru cele trei zile, Papa Francisc se face pelerin în țara numită cu afecțiune de Sfântul Ioan Paul al II-lea "Grădina Maicii Domnului". Un pelerin care, în cele din urmă, nu își propune decât să întâlnească și să cunoască alți pelerini de la periferia geografică a unui spațiu european în căutare de speranță, credință și unitate. Așadar, "Să mergem împreună!"

.

Sursa: catholica.ro 

Parohia Romano Catolică Sfântul Mihai din Săcele Turcheş 2024 Realizat de www.wdx.ro