Căinţa desăvârşită şi împărtăşania spirituală 

.

        Spovada individuală (mărturisirea şi enumerarea completă a păcatelor) rămâne singurul mod obişnuit pentru împăcarea credinciosului conştient de păcatul său grav, cu Dumnezeu şi Biserica. Doar imposibilitatea fizică sau morală scuteşte credinciosul de la acest mod de a se spovedi, caz în care poate primi dezlegarea într-un mod deosebit (cf. Can. 960): prin dezlegare colectivă/generală sau prin părerea de rău (căinţă) desăvârşită.

        Dezlegarea colectivă/generală este forma extraordinară a sacramentului reconcilierii, prin care credinciosul (sau o grupare a credincioşilor), fără mărturisirea completă şi personală a păcatelor – în cazuri de necesditate gravă, cu permisiunea episcopului diecezan – primeşte dezlegare de păcat. În situaţii grave, când nu există posibilitatea dezlegării sacramentale, putem apela şi porni în suflet părerea de rău/CĂINŢĂ DESĂVÂRŞITĂ, primind astfel iertarea lui Dumnezeu. Bineînţeles, această căinţă desăvârşită trebuie să conţină şi votum confessionis, adică hotărârea fermă de a recurge, imediat ce va fi posibil, la spovada sacramentală (cf. Can. 916).

        Pe baza punctului 1452, din Catehismul Bisericii Catolice: „Atunci când căința provine din iubirea lui Dumnezeu mai presus de orice lucru, și e exprimată de o sinceră cerere de iertare (aceea pe care în acel moment penitentul este în măsură s-o exprime), se numește căință desăvârșită (căință din iubire). Aceasta obține iertarea păcatelor veniale; ba chiar și a celor de moarte dacă e însoțită de votum confessionis, adică de hotărârea fermă de a recurge, imediat ce va fi posibil, la spovada sacramentală.”

        În măsura în care nu există nici posibilitatea dezlegării colective, credinciosul în acest caz, având hotărârea de a recurge imediat ce va fi posibil la spovada individuală sacramentală, să pornească în suflet căința desăvârșită, cu această rugăciune, sau cu o rugăciune asemănătoare cu aceasta: 

.

        Mă căiesc din toată inima, o, dulcele meu Dumnezeu, că te-am supărat de atâtea ori, că prin aceasta m-am făcut nevrednic/ă de harul tău, am decăzut din îngăduința ta și până acum am meritat pe deplin pedeapsa veșnică. Mă căiesc de păcatele mele, mai ales, pentru că pe Tine, binele meu suprem, Părintele meu cel bun și cel mai mare binefăcător al meu, te-am supărat.

        O, dulcele meu Dumnezeu, îmi impun cu tărie intenția, ca pe Tine Dumnezeul meu cel bun și iubitor, cu ajutorul harului tău, să nu te mai supăr cu niciun păcat, dar mai ales cu păcatele...

.

(aici ne gândim la păcatele împotriva cărora avem de luptat cu precădere)

.

... și promit să evit cu atenție ocaziile de păcat. Te rog Doamne, să-mi fie de pază privirea ta plină de bunătate, și ajută-mă să folosesc mai bine ziua de mâine, decât ziua de azi. Preafericită Maică Fecioară, sfinți îngeri păzitori, fiți împreună cu mine! Amin.

.

Împărtăşania spirituală 

.

        Împărtăşania spirituală este dorinţa arzătoare de a-l primi pe Cristos, care este prezent în sfânta Împărtăşanie. Este un act spiritual prin care cei care nu au posibilitatea de a se împărtăşi se unesc cu Isus Cristos printr-o dorinţă ce izvorăşte din credinţă şi este hrănită de iubire.  

.

        Când şi cum se face împărtăşania spirituală?

        Împărtăşania spirituală se poate face oricând, ţinând însă cont că pentru a primi roadele sale spirituale este nevoie de o anumită reculegere interioară şi de a stabili o reală comuniune de gânduri şi simţire cu Domnul Isus Cristos. Pentru a fi vrednici să-l primim în sufletele noastre Sf. Euharistie prin împărtăşanie spirituală trebuie să îndeplinim aceeaşi condiţii ca şi cum ar primi în mod fizic în Sf. Liturghie, adică să fim  fără păcat de moarte (în cazul aceasta obţinem prin căinţă desăvârşită).  

.

        Care sunt efectele împărtăşaniei spirituale?

        Actul împărtăşaniei spirituale reînnoieşte în inima credincioşilor prezenţa spirituală a lui Cristos şi le oferă roadele spirituale ale prezenţei Mântuitorului. Aceste roade sunt în special hrănirea sufletească şi creşterea în harul mântuitor. Prin împărtăşania spirituală este retrezită credinţa şi iubirea faţă de preasfântul sacrament şi, în acelaşi timp, se intensifică dorinţa de a-l primi efectiv atunci când va fi posibil.

        Rugăciunile împărtăşaniei spirituale nu sunt prescrise cu stricteţe de tradiţia Bisericii, aceasta din urmă oferind doar modele de rugăciuni utile pentru un asemenea act. Iată un model de rugăciune, inspirată din practica devoţională a vizitării preasfântului sacrament în biserică:

.

 Împărtăşania spirituală: 

.

        O Isuse, te cred de faţă în preasfântul sacrament al altarului. Te iubesc din toată inima şi doresc să vii în sărmanul meu suflet, umilit şi plin de căinţă. Ştiu că sunt nevrednic de un asemenea favor, dar mă încred în bunătatea ta. Dragostea ta faţă de suflete te va aduce şi în inima mea, pentru ca să rămâi în mine şi eu în tine.

.  

(Vei rămâne câteva clipe în reculegere, în aşteptare). 

.

        Te îmbrăţişez, iubitul meu Mântuitor, şi mă dăruiesc cu totul ţie. Dă-mi numai dragostea ta şi fă-mă statornic, pentru ca niciodată să nu te părăsesc, ci să împlinesc întotdeauna voinţa ta. Amin.