Filme Porno



Start
Istoria parohiei
Lista preoţilor
Bisericile noastre
Colaboratori
Consiliul Parohial
Program Liturgic
Anunţuri
Lecturile zilei
Botez, Cununia, Înmormântarea
Regulamentul cimitirelor
Răposaţii noştrii
Cateheză
Situri recomandate
Vieţile sfinţilor
Contact
Album
Video

Pelerinaj la Cacica

Ca în fiecare an, în zilele de 14 şi 15 august 2009, la Cacica au fost prezenţi mii de pelerini, care s-au rugat, au participat la sfintele Liturghii, au ascultat şi meditat cuvântul lui Dumnezeu, au făcut Calea crucii, s-au spovedit şi mulţi dintre ei s-au reîntors spre casele lor mai întăriţi sufleteşte.

Devenit tradiţie, un moment deosebit al sărbătorii de la Cacica a fost pelerinajul tinerilor. Aceştia, într-un număr de aproximativ 200 de persoane, l-au aşteptat pe episcop în serpentinele de la Cacica pentru a primit binecuvântarea Excelenţei sale şi pentru a porni în pelerinaj spre sanctuar, cântând şi recitând sfântul Rozariu. Cel care anul acesta a binecuvântat pelerinajul tinerilor a fost PS Petru Gherghel. Pe drum, însoţiţi fiind de pr. Isidor Mocanu, s-au citit două lecturi, care aminteau tinerilor de pelerinajul omului pe pământ, şi Evanghelia după sfântul Luca, Buna Vestire. Ajunşi la sanctuarul Maicii Domnului de la Cacica, la finalul sfintei Liturghii la ora 12, Preasfinţitul Petru Gherghel i-a felicitat şi încurajat pe tineri pentru hotărârea lor de a face acest pelerinaj. El i-a mai îndemnat pe tineri să înceapă deja pregătirile pentru Întâlnirea Tinerilor Catolici din România, care va avea loc în anul 2012 în Dieceza de Iaşi.

Programul la sanctuar a început dimineaţă la ora 10.00 cu o celebrare penitenţială. După sfânta Liturghie de la ora 12.00, a urmat Calea sfintei cruci la ora 16.00, moment la care au participat un număr destul de mare de pelerini, chiar dacă a plouat destul de mult. Adoraţia euharistică de la ora 17.00, din cauza ploii abundente, a fost celebrată în biserică.

Sfânta Liturghie de la ora 18.00, la fel ca şi în anii precedenţi, a fost animată de tineri. Liturghia a fost prezidată de PS Aurel Percă. Predicatorul de anul acesta, pr. Cristian Blăjuţ, paroh de Galaţi, i-a îndemnat pe tineri, seminarişti şi persoane consacrate să urmeze exemplul Mariei, răspunzând cu generozitate lui Dumnezeu.

La ora 22.00, toţi pelerinii au participat cu însufleţire la privegherea mariană. Rugăciunile, lecturile, cântările şi procesiunea cu lumânări, în timpul căruia s-a recitat sfântul Rozariu, au făcut ca atmosfera de priveghere în noapte să se transforme în lumină, atât la propriu, cât şi la figurat. Celebrarea a fost condusă de PS Petru Gherghel. Predicatorul a vorbit despre importanţa mijlocirii Mariei în viaţa omului şi de angajarea totală a slujitorilor, de la nunta din Cana, de a îndeplini tot ce li s-a spus. După acest moment, tinerii s-au adunat într-un număr destul de mare la grota sfintei Fecioare Maria pentru a se ruga. S-au rugat şi au cântat pentru ei, pentru familiile şi prietenii lor, cerând de la "Maica îndurărilor", ajutor şi statornicie pe drumul vieţii.

În ziua de hram, 15 august, au avut loc la ora 6.00, sfânta Liturghie în limba română; la ora 7.30, sfânta Liturghie greco-catolică. La ora 8.00, Liturghia în limba maghiară; la ora 9,15 s-a celebrat sfânta Liturghie în limba polonă şi, la aceeaşi oră, s-a celebrat sfânta Liturghie în limba germană.

În centrul zilei de 15 august, Adormirea Maicii Domnului, a stat Liturghia de hram celebrată la ora 11.00, de PS Ioan Robu, arhiepiscop şi mitropolit de Bucureşti. În timpul acestei celebrări a fost dusă în procesiune, spre altarul exterior, imaginea sfintei Fecioare Maria de la Cacica. La predică, credincioşii, au fost încurajaţi să apeleze cu încredere la mijlocirea Mariei şi să urmeze îndeaproape exemplul ei.

La încheiere, înainte de a fi binecuvântate florile şi obiectele religioase pe care pelerinii urmau să le ducă acasă, părintele Romuald Bulai, paroh de Cacica, a mulţumit tuturor pentru participare şi implicare, mai ales tinerilor din organizaţiile Scout şi Acţiunea Catolică, şi i-a îndemnat pe pelerini să ţină mereu aprins focul dragostei faţă de sfânta Fecioară Maria.

Pelerinajul la sanctuarul de la Cacica a avut o semnificaţie deosebită anul acesta: se împlinesc două sute de ani de la aşezarea imaginii sfintei Fecioare Maria, copie fidelă a celei de la Czestochowa, la Cacica. În acest sens, Preasfinţitul a amintit pelerinilor de vizita pe care imaginea sfintei Fecioare Maria de la Cacica o va face în comunităţile noastre.

Spovezile, sfintele Liturghii, predicile speciale, precum şi numărul mare de pelerini, au arătat că Maria ne vrea alături de Fiul ei. Dumnezeu continuă să vorbească inimilor, iar icoana Maicii Domnului continuă să atragă privirile multor pelerini spre cea care este "plină de har" pentru a contempla împreună minunile care se întâmplă în viaţa noastră în fiecare zi.

* * *

Câteva mărturii ale unor tineri pelerini:

* "Zilele petrecute în Cacica, alături de sfânta Fecioară au adus linişte în sufletele oamenilor şi în sufletul meu. Au fost momente frumoase, clipe de neuitat şi totodată un timp care a adus speranţa în inimile pelerinilor. Mi-a plăcut foarte mult celebrarea mariană, cu lumânările aprinse şi rozariul spus în întunericul nopţii. Fiecare om, simţea acea intimitate cu sfânta Fecioară Maria. A fost îmbucurător faptul că am putut să ne spovedim, să ne împăcam cu noi înşine.

Alături de voluntarii de la Acţiunea Catolică şi Scout am putut să îl am mai aproape pe Dumnezeu, recunoscând în ei fraţii aceluiaşi Tată ceresc, de exemplu: prin grija lor faţă de bătrâni, prin faptul că s-au asigurat că celui de lângă ei îi este bine, prin felul lor de a se bucura de prezenţa sfintei Fecioare Maria. Sper ca fiecare om să petreacă asemenea momente, să se bucure de ceea ce a lăsat Dumnezeu în acest sanctuar marian".

Carina (Gherăeşti)

* "De fiecare dată când particip la pelerinajul marian de la Cacica simt prezenţa sfintei Fecioare Maria în pelerinii care vin să i se adreseze, să o cinstească, să se roage. Aceste zile pline de rugăciune m-au ajutat să-mi încarc bateriile pentru a continua drumul meu spre Dumnezeu".

Iuliana (Valea Mare)

* "Pelerinajul la Cacica în cinstea sfintei Fecioare Maria a contribuit la consolidarea credinţei mele. Participând la momentele de rugăciune, dar, în acelaşi timp, ajutând la buna desfăşurare a pelerinajului, am putut simţi prezenţa Mamei noastre cereşti. Un moment special a fost acela în care, după privegherea mariană, un grup mare de tineri am petrecut câteva minute la grota sfintei Fecioare Maria, unde ne-am rugat pentru noi, cei care am putut participa la această sărbătoare, pentru familiile noastre, dar şi pentru aceia care nu au avut acest prilej. Mă bucur că am avut ocazia să fiu voluntar, pentru că am cunoscut mulţi tineri care sunt dornici să jertfească din timpul lor pentru a petrece câteva clipe în prezenţa sfintei Fecioare Maria, Mama noastră".

Adriana (Barticeşti)

* "M-a fascinat mult faptul că lumea, prin prezenţa ei la Cacica, încă mai dă mărturie despre speranţa pe care o poartă în suflet. Mai speră în ceva bun, cred în Dumnezeu şi în ajutorul sfintei Fecioare Maria, cred şi se roagă, iar acest lucru este extraordinar. A fost frumos şi mă bucur că am fost acolo".

Agata - Valea Mare

* "Am mai fost la Cacica însă niciodată cu un asemenea grup... Un grup de 12 tinere din diferite zone ale Moldovei, toate pline de viaţă şi dornice de o experienţă nouă, însoţite de trei surori din Congregaţia Surorile Oblate Asumpţioniste din Bacău. Trei zile de neuitat petrecute în prezenţa lui Cristos, prietenul nostru, timp în care am reuşit să conştientizăm că în acest loc sfânta Fecioară îşi face simţită cu adevărat prezenţa în mijlocul nostru.

Scopul nostru iniţial pe care l-am şi atins era acela de a trăi la maxim un pelerinaj dedicat sfintei Maria, departe de distracţiile specifice tinerilor şi de agitaţia oraşelor. Pe parcursul acestui pelerinaj, un adevărat drum interior, am avut de parcurs mai mulţi paşi care ne-au ajutat să ne îndeplinim ţelul. Prin celebrarea penitenţială pe tema iertării, cu care s-a deschis pelerinajul închinat sfintei noastre Mame am avut ocazia să reflectăm la viaţa noastră şi să recunoaştem cât de mult am greşit, atât faţă de aproapele cât şi faţă de Tatăl nostru ceresc. Să iertăm, să uităm greşelile aproapelui care ne-a rănit pentru a-l iubi înseamnă să fim cu adevărat fii ai lui Dumnezeu!

Am avut apoi posibilitatea de a face o spovadă bună şi de a asista la mai multe Liturghii în cadrul cărora am reflectat la învăţăturile oferite de părintele predicator. Următoarele momente la care am participat au fost Calea sfintei cruci, într-o ploaie cu haruri, adoraţia euharistică şi privegherea mariană, urmată de procesiunea cu lumânări în jurul sanctuarului şi de cântarea tinerilor la grotă.

Sărbătoarea s-a încheiat cu Liturghia solemnă din 15 august, zi închinată Maicii Domnului Înălţată la Cer, începând cu ora 11, prezidată de arhiepiscopul Ioan Robu şi episcopii concelebranţi Petru Gherghel şi Aurel Percă. Ei ne-au amintit că anul acesta s-au împlinit 200 de ani de când icoana miraculoasa a Maicii Domnului a fost adusă din Polonia şi întronată în prima biserica din Cacica. Din Advent va porni în pelerinaj în Dieceza de Iaşi pentru a ne întoarce vizita.

Pentru noi, acest pelerinaj a fost diferit pentru că, în afara programului oficial, am participat şi la diferite momente care ne-au pregătit şi ajutat să înţelegem mai bine harurile pe care le putem primi prin mijlocirea sfintei Fecioare dacă suntem disponibile şi gata de a spune: «Iată-mă, Doamne, fie mie după cuvântul tău!». Astfel, am reuşit să luam parte la lectio divina, meditaţii, rugăciunea Laudelor, a Vesperelor şi a sfântului Rozariu pregătite şi animate de Surorile Asumpţioniste.

Mulţumim Domnului că ne-a oferit posibilitatea de a lua parte la aceste zile pline de har şi, cu aceasta ocazie, propunem sfintei Fecioare o noua întâlnire la sanctuarul său, cât mai repede cu putinţă. Până atunci, sfântă Maria de Cacica, roagă-te pentru noi!"

Celina şi Iolanda din partea participantelor

Pr. Florin-Petru Sescu

Parohia Romano Catolică Sfântul Mihai din Săcele Turcheş 2024 Realizat de www.wdx.ro