Filme Porno



Start
Istoria parohiei
Lista preoţilor
Bisericile noastre
Colaboratori
Consiliul Parohial
Program Liturgic
Anunţuri
Lecturile zilei
Botez, Cununia, Înmormântarea
Regulamentul cimitirelor
Răposaţii noştrii
Cateheză
Situri recomandate
Vieţile sfinţilor
Contact
Album
Video

Cardinalul Erdő reconfirmat la preşedinţia CCEE

02.10.2011, Tirana (Catholica) -

Vineri, 30 septembrie 2011, după-amiază, preşedinţii Conferinţelor Episcopale europene, membri de drept ai Consiliului Conferinţelor Episcopale din Europa (CCEE), au ales noua conducere a CCEE pentru perioada 2011-2016. Ca preşedinte a fost reconfirmat pentru un al doilea mandat Cardinalul Péter Erdő, Arhiepiscop de Esztergom-Budapesta, primat al Ungariei şi preşedinte al Conferinţei Episcopale Maghiare. Ca vicepreşedinţi au fost în aleşi Cardinalul Angelo Bagnasco, Arhiepiscop de Genova şi preşedinte al Conferinţei Episcopale Italiene, şi Mons. Jozef Michalik, Arhiepiscop de Przemysl şi preşedinte al Conferinţei Episcopale Poloneze.

Cei doi noi vice-preşedinţi îi înlocuiesc pe Cardinalii Jean-Pierre Ricard, Arhiepiscop de Bordeaux, Franţa, şi Josip Bozanic, Arhiepiscop de Zagreb, Croaţia. Adunarea plenară, se arată într-un comunicat, “a mulţumit celor nou aleşi pentru disponibilitatea lor şi le-a urat o muncă rodnică în slujba evanghelizării Bisericii din Europa”. În acelaşi timp, “participanţii au mulţumit membrilor din fosta conducere pentru activitatea desfăşurată pentru binele Bisericii şi pentru promovarea comuniunii fraterne între episcopatele europene”. Noua conducere va intra efectiv în funcţie la sfârşitul acestei adunări plenare.

Cardinalul Péter Erdő s-a născut la Budapesta, în 25 iunie 1952, şi a fost hirotonit preot în 18 iunie 1975. În 5 noiembrie 1999, Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit Episcop auxiliar de Székesfehérvár, consacrându-l în 6 ianuarie 2000. În 7 decembrie 2002 l-a numit Arhiepiscop de Esztergom-Budapesta şi primat al Ungariei, şi în Consistoriul din 21 octombrie 2003 l-a creat Cardinal. El este preşedinte al Conferinţei Episcopale Maghiare din septembrie 2005, şi preşedinte al Consiliului Conferinţelor Episcopale din Europa (CCEE) din octombrie 2006.

Cardinalul Angelo Bagnasco s-a născut la Pontevico, în provincia Brescia, în 14 ianuarie 1943, şi a fost hirotonit preot în 29 iunie 1966. În 3 ianuarie 1998 a fost numit Episcop de Pesaro, şi în 11 martie 2000 Arhiepiscop Mitropolit. În 29 august 2006 a fost numit Arhiepiscop Mitropolit de Genova. Numit preşedinte al Conferinţei Episcopale Italiene în 7 martie 2007, a fost făcut Cardinal în Consistoriul din 24 octombrie 2007. Arhiepiscopul Jozef Michalik s-a născut în 20 aprilie 1941 la Zambrow, şi a fost hirotonit preot în 23 mai 1964. În 1 octombrie 1986 a fost numit Episcop de Gorzow, fiind consacrat la 16 octombrie. În 17 aprilie 1993 a fost numit Arhiepiscop de Przemysl.

www.catholica.ro

Parohia Romano Catolică Sfântul Mihai din Săcele Turcheş 2024 Realizat de www.wdx.ro