Filme Porno



Start
Istoria parohiei
Lista preoţilor
Bisericile noastre
Colaboratori
Consiliul Parohial
Program Liturgic
Anunţuri
Lecturile zilei
Botez, Cununia, Înmormântarea
Regulamentul cimitirelor
Răposaţii noştrii
Cateheză
Situri recomandate
Vieţile sfinţilor
Contact
Album
Video

Cardinalii au decis: Conclavul va începe în ziua de 12 martie

 

08.03.2013, Vatican (Catholica) -

A opta Adunare Generală a Colegiului Cardinalilor a decis ca în ziua de marţi, 12 martie 2013, să înceapă Conclavul pentru alegerea unui nou Papă, potrivit unui comunicat dat de Biroul de Presă al Sfântului Scaun. Liturghia “Pro Eligendo Pontefice” va fi celebrată în Bazilica San Pietro în dimineaţa acelei zile, iar după-amiază Cardinalii vor începe Conclavul.

Cei 115 Cardinali electori sunt aşadar gata să voteze pentru un nou Papă. Vârsta medie a Cardinalilor este de 72 de ani, majoritatea dintre ei au fost creaţi de Papa Benedict al XVI-lea şi peste jumătate sunt europeni. Sunt 28 Cardinali electori italieni, ei alcătuind cel mai mare grup ce reprezintă o anumită ţară, dar sunt reprezentate toate continentele.

Opt dintre Cardinali fie tocmai au împlinit în luna aceasta fie vor împlini în anul acesta 80 de ani. Cardinalul german Walter Kasper este cel mai în vârstă Cardinal elector, iar Cardinalul indian Baselio Cleemis Thottunkal este cel mai tânăr. Cardinalul Kasper a împlinit 80 de ani în 5 martie, înainte de începerea Conclavului dar după începerea perioadei de sede vacante. Cardinalii pot să voteze într-un Conclav dacă nu au împlinit încă 80 de ani la începutul acestei perioade. Cardinalii Severino Poletto şi Juan Sandoval Iniguez împlinesc 80 de ani în această lună martie. Cardinalul Thottunkal va împlini 54 de ani în luna iunie. Ziua de naştere a Cardinalului filipinez Luis Antonio Tagle este tot în luna iunie, dar el va împlini 56 de ani. Mai există trei Cardinali cu vârsta sub 60 de ani: doi germani şi unul olandez.

Sunt 60 de Cardinali electori reprezentând bătrânul continent, urmat de America Latină cu 19 reprezentanţi şi America de Nord cu 14 (aşadar 33 în total din Americi), Africa cu 11 şi Asia cu 10. Este şi un australian, Cardinalul George Pell. Italia este ţara cea mai puternic reprezentată în Conclav, urmată de Statele Unite, cu 11 Cardinali electori, şi Germania cu 6. Spania şi Brazilia vor avea câte 5 Cardinali care să îi reprezinte în Capela Sixtină. Majoritatea Cardinalilor electori, 67 ca număr sau 58 ca procent, au fost creaţi Cardinali de Papa emerit Benedict al XVI-lea. Ceilalţi 48 au fost creaţi de Papa Ioan Paul al II-lea. Doi dintre membrii Colegiului Cardinalilor au fost creaţi Cardinali de Papa Paul al VI-lea, dar ei au vârsta peste 80 de ani, aşadar nu mai pot vota în Conclav.

Din ordinele religioase, Ordinele Salezian şi Franciscan au cei mai mulţi reprezentanţi în Conclav – 4 Cardinali fiecare. Discipolii lui Don Bosco sunt Cardinalii Tarcisio Bertone, Angelo Amato, Raffaele Farina din Italia şi Oscar Rodríguez Maradiaga din Honduras. Franciscanii sunt: Cardinalul brazilian Claudio Hummes; Cardinalul spaniol Carlos Amigo Vallejo; Cardinalul sud-african Wilfrid Fox Napier; Cardinalul american Sean Patrick O’Malley – care este călugăr capucin. Sunt în total 19 Cardinali membri de ordine religioase, între care doi iezuiţi, doi dominicani, un redemptorist, un lazarist, un sulpician etc.

Parohia Romano Catolică Sfântul Mihai din Săcele Turcheş 2024 Realizat de www.wdx.ro