Stema Papei Francisc

În trăsăturile esenţiale, Papa Francisc a decis să păstreze stema sa anterioară, aleasă încă de la consacrarea sa episcopală şi caracterizată de o simplitate liniară. Partea structurală albastră este surmontată de simbolurile demnităţii pontificale, egale cu acelea voite de predecesorul Benedict al XVI-lea (mitra situată între cheile încrucişate de aur şi de argint, unite de un cordon roşu). În partea de sus este emblema ordinului de provenienţă a Papei, Societatea lui Isus: un soare strălucitor şi înflăcărat încărcat de literele, în roşu, IHS, monograma lui Cristos. Litera H este surmontată de o cruce; la extremitate, cele trei cuie în negru.

În partea de jos se află steaua şi floarea de nard. Steaua, după o veche tradiţie heraldică, o simbolizează pe Fecioara Maria, mama lui Cristos şi a Bisericii; în timp ce floarea de nard îl indică pe sfântul Iosif, patron al Bisericii universale. De fapt în tradiţia iconografică hispanică, sfântul Iosif este reprezentat cu o ramură de nard în mână. Punând în partea structurală aceste imagini, Papa a intenţionat să exprime propria evlavie deosebită faţă de Fecioara Preasfântă şi Sfântul Iosif.

Motoul

Motoul Sfântului Părintre Francisc este luat din Omiliile sfântului Beda Venerabilul, preot (Om. 21: CCL 122, 149-151), care, comentând episodul evanghelic al chemării sfântului Matei, scrie: "Vidit ergo Iesus publicanum et quia miserando atque eligendo vidit, ait illi Sequere me" (A văzut Isus un vameş şi de vreme ce l-a privit cu sentiment de iubire şi l-a ales, i-a spus: Urmează-mă).

Această omilie este un omagiu adus milostivirii divine şi este reprodusă în Liturgia Orelor din sărbătoarea sfântului Matei. Ea îmbracă o semnificaţie deosebită în viaţa şi în itinerarul spiritual al Papei. De fapt, în sărbătoarea sfântului Matei din anul 1953, tânărul Jorge Bergoglio a experimentat, la vârsta de 17 ani, într-un mod cu totul deosebit, prezenţa iubitoare a lui Dumnezeu în viaţa sa. Ca urmare a unei spovezi, şi-a simţit atinsă inima şi a simţit coborârea milostivirii lui Dumnezeu, care cu privire de iubire duioasă, îl chema la viaţa călugărească, după exemplul sfântului Ignaţiu de Loyola.

Odată ales episcop, ES Monseniorul Bergoglio, ca amintire a acestui eveniment care a marcat începuturile consacrării sale totale lui Dumnezeu în Biserica sa, a decis să aleagă, ca moto şi program de viaţă, expresia sfântului Beda miserando atque eligendo, pe care a voit s-o reproducă şi în propria stemă pontificală.