ISTORIA BISERICII ROMANO-CATOLICE DIN TURCHEŞ 

Despre localitate în general 

Turcheş, ca Parohie romano-catolică aparţinede Arhiepiscopia din Alba Iulia, protopopiatul din Sf. Gheorghe-Braşov.           

Biserica a fost sfinţită în cinstea Sf. Arhanghel Mihai (hram: 29 septembrie, adoraţie euharistică diecezană: 30mai)           

Filiale: Baciu, Cernatu, Satulung, Tărlungeni, Zizin, Purcăreni şi Dâmbul Morii.           

Din punct de vedere geografic şi istoric, Turcheşul este parte integrantă din cele şaptesate şi implicit Ţara Bârsei. Numele de şaptesate însumează numărul de sate maghiare-ceangăieşşti, locuitorii cărora de-alungul istoriei învolburate, pe lângă apărarea cetăţlor de la hotarele Ardealului, s-au străduit să-şi păstreze identitatea în acest loc deosebit circumscris de râurile Bârsa, Olt, Râul Negru şi Tărlungul, precum şi Carpaţii Meridionali şi de curbură. Locuitorii ţinutului au fost maghiari, saşi şi români.           

Prima atestare documentară este scrisoarea de donaţie a regelui maghiar Ludovic I., din 16 mai 1366, prin care îi atribuie comesului Ztanislaw regiunea cuprinsă între râul Timiş şi Tărlung, donaţie regală, sub jurisdicţia căreia se află „Hozyfalu” (=Hosszúfalu / Satulung), Charnadfalua (=Csernátfalu / Cernatu), Turchfalua (=Türkös / Turcheş şi Zlanfalua (=Bácsfalu / Baciu).           

În 1950 prin lege se stabileşte unificarea celor patru sate (Baciu, Turcheş, Cernatu, Satulung) sub numele de Săcele. Denumirea provine din Săticele, care în 1968 devine oraş, iar în 2000 municipiu.           

Cele şapte sate până în 1498 au aparţinut domeniului regal din Bran, maghiarii fiind iobagii acestei cetăţi. Atunci regele Ulászló al II-lea le-a împotecat oraşului Braşov. Acest statut intermediar a dăinuit 150 de ani. În 1651 localităţile respective au fost declarate de către Rákóczi György al II-lea proprietatea vasală a Braşovului.           

Satele de la graniţele Ardealului au fost greu încercate de-alungul istoriei, deoarece prin strâmtorile Carpaţilor au năvălit frecvent hoardele: turceşti, tătare, moldoveneşti, munteneşti  şi ruseşti.           

Populaţia din şaptesate se caracterizează prin deosebită mobilitate: procentajul naţionalităţilor s-a modificat permanent. În urma evenimentelor istorice care s-a schimbat acest procentaj în satele care până în secolul al XIX-lea erau populate în majoritate de maghiari. La sfârşitul secolului trecut numărul românilor s-a apropiat de cel al maghiarilor, al căror număr scade la începutul anilor 20-30. conform recensământului din 1992 numărul maghiarilor a fost aproape ca cel din 1920, iar numărul românilor (în care recensământul include şi ţiganii) a crescut de patru ori (1992: 11 043 maghiari, 25 171 români, 117 germani). În 2002 scade numărul ambelor naţionalităţi în procente diferite (7 149 maghiari, 22 969 români şi 63 germani).           

Cu ocazia reformei religioase, sub influenţa săsească, maghiarii din şaptesate au urmat principiile lutherane, majoritatea din ei fiind şi azi evanghelici. În 1552-54 s-a desfiinţat comunitatea catolică reconstituită doar în 1752, iar la sfârşitul sec. XIX a luat fiinţă şi comunitatea reformată.  

Parohia            

Tőzsér László (paroh în Turcheş 1895-1897) scrie despre trecutul catolic al localităţii: „Când a apărut prima comunitate catolică din şaptesate, deci în parohia din Turcheş, din lipsa documentaţiei nu se poate constata, doar intui, dar este probabil că ceangăii celor şaptesate au fost secui aşezaţi aici pentru paza graniţelor. Aceştia în curând şi-au organizat comunitatea în enorie...”           

Parohia şi biserica au fost în Cernatu (biserica mamă), iar localitatea se numea Sfântul Mihai (Villa Sancti Michaelis) prima atestare documentară bisericească provenind din 1427.           

Conform notificării zeciuialei papale, între 1332-1337 preotul Pál a plătit 60 de dinari: „Paulus sacerdos de Villa Sancti Michaelis solvit LX denarios”.           

Până în 1445 au aparţinut de biserica mamă Sf. Mihai şapte sate: Baciu, Turcheş, Cernatu, Satulung, Tărlungeni, Zizin, Purcăreni.           

După toate probabilităţile la mijlocul secolului al XIV-lea biserica era deja ridicată în cinstea Sfântului Mihai în Cernatu. Decretul lui Iancu de Hunedoara mărturiseşte existenţa în prealabil, pentru că face referire numai la reglementarea şi nu la întroducerea dijmei. Fiecare familie era obligată să plătească anual 5 creiţari preotului din Cernatu.

Începând cu anul 1540 încep să se stabilească în sate şi de peste munţi.  

Între 1542-1544 maghiarii din şaptesate au trecut la confesiunea evanghelică-lutherană.           

Din cauza reformei religioase timp de 200 de ani nu a funcţionat biserică catolică.           

În secolul al XVIII-lea ciuma şi holera au decimat de mai multe ori populaţia celor şapte sate (1712, 1714, 1718, 1756-1757), apoi invaziile (moldoveneşti, tătare, turci şi austriace: 1758, 1767, 182, 1794) au necesitat repopularea din secuime. Înainte de 1750 un număr însemnat de secui catolici s-au satbilit în şaptesate datorită acestora s-a putut reînfiinţa şi întări pe parcurs parohia romano catolică din Turcheş.           

În 1750 Stäber Ferenc, preot iezuit din Braşov, a fost însărcinat de către arhiepiscopul din Esztergom să înfiinţeze parohie. În 1751 Maria Tereza, regină maghiară, împărăteasă austriacă a aprobat construirea bisericii din Turcheş.           

Reînfiinţarea parohiei romano-catolice din şaptesate se datorează iezuiţilor Braşoveni. Munca grea de după reconstituire a revenit însă franciscanilor. În 1754, baronul Sztojka, episcopul Transilvaniei a preluat Turcheşul de la iezuiţi sub propria jurisdicţie şi le-a încredinţat franciscanilor braşoveni, numindu-l pe P. Fekete Károly praesident administrator al Turcheşului.           

În 1754 s-a construit parohia formată din două camere, o bucătărie, un birou şi o sală de religie.           

Baronul episcop Sztojka li-a vizitat enoriaşii din şaptesate, şi a recunoscut necesitatea legalizării parohii. Prin Decretul din 12 septembrie 1755 de la Sibiu a declarat Turcheşul parohie cu drepturi depline şi a subordonat protopopiatului din Kézdi-Orbai (Târgu Secuiesc).           

În 1766 capela a fost distrusă de furtună. Liturghiile s-a celebrat în casa parohială până în 1770 când cu ajutorul episcopului Batthyány s-a construit o biserică.  

Bisericile            

Biserica s-a construit în 1770. Această construcţie nu a avut sacristie, şi hainele bisericeşti s-au ţinut într-un dulap. Turnul a fost deasemenea din lemn, cu latura interioară de 120 cm, cu două clopote.           

Stilul bisericii este simplu, ferestre în formă semirotundă, plafon drept.

Biserica a fost mărit între 1853-1855.

În perioada 1857-1865 a fost renovat biserica şi şcoala care a funcţionat până atunci în curtea parohiei.           

În 1865 s-a construit casă parohială nou.           

În 1885 episcopul Lönhart Ferenc a cumpărat o construcţie intravilană cu 1 000 de forinţi. Aceasta a fost modificată cu 400 de forinţi, funcţionând până la naţionalizarea din 1948 şcoală romano-catolică.           

Între 1881-1893 a fost renovat şi modificat biserica.           

În 1913 în ziua de Paşti, cele două clopote s-au ciocnit şi cel mic a căzut.            Cu ajutorul consiliului bisericesc s-au început lucrările de extindere a bisericii. S-a demolat turnul din lemn şi a fost construit cel de azi.            

Electrificarea a avut loc în 1920.           

Capacitatea bisericii este de 130-150 locuri.Biserica deţine trei clopote: două mari şi unul mic. Inscripţia de pe unul din clopote mari este: „Öntette a türkösi római katolikus egyház 1908-ban” (A fost turnat de către biserica romano-catolică din Turcheş în 1908). Pe al doilea clopot mare scrie: „A türkösi hívek adományából Szent Mihály arkangyal tiszteletére 1931” (Din donaţiile enoriaşilor din Turcheş în cinstea Sfântului Arhaghel Mihai 1931), iar pe cel mic: „A halottak emlékére 1931” (În amintirea morţilor 1931). Clopotele din 1931 au fost turnate de către Fritz Ramnutz în Sibiu.           

În 1936 biserica a fost renovată în exterior şi interior şi a fost zugrăvită.           

În 1956 din donaţiile enoriaşilor au ridicat un altar auxiliar în cinstea Sfântului Anton pe care băieţii au comandat o statuie a Sfântului Emeric, iar fetele o statuie a Sfintei Tereza. Cu ocazia renovării din 2008, altarul a fost desfinţat.          

Altarul principal s-a modificat de mai multe ori de-alungul timpului. Nu avem nici o documentaţie cu privire la începuturile acestuia, însă este sigur că după renovarea din 1931 a bisericii, statuia lui Isus s-a aflat deasupra altarului, iar după desfinţarea anvonului a ajuns faţă în faţă cu cea a Sfintei Fecioare Maria în cele două margini ale spaţiului liturgic, iar deasupra altarului s-a pus tabloul care-l înfăţişează pe Sf. Arh. Mihai.           

În 1990 s-au turnat scările din beton, de la poarta cimitirului până la biserică.           

În 1993 sanctuarul s-a placat cu marmură şi s-au executat din lemn sculptat masa altarului, suportul lumânării de Paşti şi amvonul. Tot în acest an s-a introdus şi încălzirea cu gaz.            

Lucrările de construcţie a capelei din Tărlungeni au debutat în 1996. Capela aflată în punctul de întîlnire dintre Tărlungeni, Zizin şi Purcăreni a fost terminată în 1998 şi a fost sfinţită de către arhiepiscopul Dr. Jakubinyi György în cinstea Sfintei Veronica. Biserica romano-catolică din Satulung ridicată în cinstea baronului episcop Apor Vilmos a fost terminată în 2004 şi sfinţită în 5 iunie de către arhiepiscopul Dr. Jakubinyi György.    

Preoţii             

Din 1750 până în zilele noastre în parohia din Turcheş au slujit în total 57 de preoţi şi călugări. 

Cantorii şi învăţătorii şcolii primare rom. cat. din Turcheş:

Daczó Imre 1830–1854

Kramer Mimi (Mária) 1850

Benedek János 1850

Imre Gábor 1860–1862

Daczó Imre 1862

Lakatos Gáspár 1875

Bálint Sándor 1877

Gál Mihály 1879–1882

Bálint Sándor 1882

Gál Péter (fiul lui Gál Mihály)

Zsigmond Béla Gyula 1911–1914

Gascu Ioan 1912 (preot ortodox a predat religie elevilor ort. care frecventau cursurile primare ale şcolii rom. cat. din Turcheş)

Erdélyi Anna 1914–1915

László Anna 1915–1919

Vigofszky József 1920–1926

Borbáth Sándor 1926–1927

Dobránszky József 1928–1940

Bartók Rozália 1940 (suplinitoare din Braşov)

Bartók Erzsébet 1940–1943

Erőss Erzsébet 1943–1945

Péter Ernő 1945–1948

 Au predat religia în alte şcoli şi la parohie: 

Tőzsér László, şcoala de sculptură în piatră şi lemn, 1895–1897.

Csathó Ferenc, şcoala medie de băieţi şi fete din Satulung, 1905–1909.

Zátyi Lajos, parohia, 1985–1998.

Gajdó Zoltán, şcolile de predare în limba maghiară din Săcele, 1990–1991.

Gál Hajnal, parohia.

Hochbauer Éva, ore de religie la parohie între anii 1997–2002, şi în anul şcolar 2002/2003 în Liceul Zajzoni Rab István.

Lővenberger Júlia, parohia

Szikszai Katalin, parohia 

Vocaţii de preot şi călugăr 

De-alungul istoriei comunităţii catolice, vocaţiile de preot şi călugăr nu sunt prea dese: 

- Béldi Gergely, născut la Budila în anii 1720. OP.

- Béldi János, născut la Budila în anii 1730. Protopop la Braşov, şi canonic la Alba Iulia.

- P. Hétfalusi János Anzelm O.F.M Călugăr franciscan, născut în şaptesate în 1748.

- Istvánffi József născut în şaptesate, preot-paroh la Turcheş între anii 1758-1789.

- P. Káplár Lajos Norbert născut la Dârste în1885. Hirotonit în 1909.

- Aczél András născut la Cernatu în 1907. Hirotonit în 1932. Preot-paroh la Beclean.

- Gödri István născut în Săcele în 1979. Hirotonit în biserica Fericitul Apor Vilmos în 2007. 

.

(Prezentul material provine din arhiva parohiei, bibliografie şi din relatările orale membrilor comunităţii, culese şi adunate de către profesorii Dr. Kovács Lehel István şi Hochbauer Gyula) 

Cărţi apărute în legătură cu Parohia Romano-Catolice din Turcheş: 

Lamasch József: Anagraphesolum Sacrae Burciae Vel Barciae Cum Ei­dem Posterius Cononice Unitis Archidiaconatibus Inclutarum Se­di­um Siculicalium Sepsi Et Miklosvár Ab Anno Partus Virginei 1351 Ad Annum Usque 1815 Exclusive. Brassó, kézirat. 

Hochbauer Gyula et al.: Magyar iskolák a Kárpát-kanyarban. Hét­falusi Magyar Művelődési Társaság, Futura Demi Bold, Négy­falu, 1993. 

Orbán Balázs: A Székelyföld leírása. Budapest, 1873. 

Schematismus cleri dioceses Transsylvaniensis. Albae Carolinae, Gyu­lafehérvár, 1882. 

A gyulafehérvári főegyházmegye történelmi sematizmusa a 2000. ju­bileumi és millenniumi évben. Gyulafehérvár, 2000. 

Tőzsér László: A türkösi róm. kath. plébánia története. In: Köz­mű­ve­lődés 1., 37., 38., 39. sz., Gyulafehérvár, 1897.  

Hochbauer Éva: Vallásfelekezetek kölcsönhatása Négyfaluban. Szak­dolgozat, Gyulafehérvári Római Katolikus Hittudományi Főiskola, 1996. 

Hochbauer Gyula (szerk.): Lapok a türkösi római katolikus egy­ház­község történetéből. Négyfalusi Kolping Család, Türkös, 1993 

Hochbauer Gyula,  Kovács Lehel István: Szent Mihály oltalmában – a türkösi római katolikus egyházközség története, Hétfalusi Magyar Művelődési Társaság, Négyfalu, 2004. ISBN: 973-0-03498-2.