Bartolomeu: pontificatul papei Bergoglio este un pontificat "radical"

20. 10. 2017.

În noua carte "L-am întâlnit pe Francisc". Papa Bergoglio relatat de protagoniştii din timpul nostru (Edizioni Paoline, 200 pagini), vaticanistele Alessandra Buzzetti şi Cristiana Caricato intervievează diferite personalităţi (John Kerry, fost secretar de stat american; Abu Mazen, preşedinte al statului Palestina; Bartolomeu I, patriarh de Constantinopol; Ruth Dureghello, preşedinte al comunităţii ebraice din Roma; Carlo Petrini, fondator al Slow Food; Javier Zanetti, vicepreşedinte al clubului Inter) care povestesc despre pontiful argentinian. Publicăm un fragment din dialogul cu patriarhul ecumenic de Constantinopol.

Cum aţi trăit alegerea papei Francisc?

Imediat ce am aflat ştirea, m-am convins că va trebui să particip la liturghia inaugurală a pontificatului său. Mi s-a părut evident că nu era vorba pur şi simplu de o mare ceremonie în "Sfântul Petru", ci că primul act liturgic al papei anunţa o intimitate de relaţii între Bisericile noastre surori: Biserica catolică şi Biserica ortodoxă. Pentru aceasta, am fost profund uimit de faptul de a primi invitaţia de a participa la celebrare pentru a schimba între noi tradiţionalul sărut al păcii.

Dumneavoastră aţi declarat că aţi simţit "o confidenţă intimă" cu Francisc încă din momentul alegerii sale.

Mi-a fost clar mereu că împărtăşim preocupări şi priorităţi cu fratele nostru, papa Francisc. Ambii urmărim drumul spre unitatea dintre discipolii lui Cristos ca răspuns la rugăciunea lui Cristos însuşi ca discipolii săi "să fie una" (In 17,21); ambii suntem preocupaţi de consecinţele nedreptăţii sociale, tot mai răspândită pentru că este tot mai ignorată porunca socială a Evangheliei; împreună insistăm asupra gravităţii păcatului de a polua şi a distruge mediul, dar sacru şi preţios al lui Dumnezeu oferit omenirii.

După participarea dumneavoastră la liturghia de început al pontificatului, raportul cu papa Francisc a asumat trăsături mai puţin formale, cu diferite întâlniri, de exemplu, în reşedinţa "Sfânta Marta" din Vatican.

Raportul nostru nu poate să nu includă graniţele canonice şi teologice dintre Bisericile noastre, marcate şi modelate de un întreg mileniu de diviziune. Totuşi, raportul meu cu papa Francisc este caracterizat şi de o dimensiune personală, care are un rol vital în drumul de reconciliere dintre Bisericile noastre. Ne-am întâlnit oficial în diferite circumstanţe, de exemplu la Ierusalim şi la Istanbul, dar şi în mod mai puţin oficial în multe alte ocazii (în reşedinţa "Sfânta Marta" şi la Assisi). Am publicat diferite declaraţii comune despre mai multe teme, cum este salvgardarea creaţiei, şi am făcut împreună şi gesturi concrete de solidaritate faţă de cei săraci şi asupriţi, ca de exemplu faţă de refugiaţii din insula greacă Lesbo sau faţă de creştinii persecutaţi în Orientul Mijlociu.

Consideraţi corespunzătoare definirea pontificatului lui Francisc ca "revoluţionar"?

Lumii seculare îi place să vorbească despre "revoluţie", dar noi preferăm să folosim cuvântul "radical", pentru că semnificaţia sa etimologică face trimitere la întoarcerea la rădăcini sau la esenţa Evangheliei. Nu există nimic mai radical decât un Dumnezeu care creează lumea din iubire; nu există nimic mai radical decât un Dumnezeu care s-a făcut trup; nu există nimic mai radical decât un Dumnezeu care se identifică cu cei mai vulnerabili; nu există nimic mai radical decât un Dumnezeu care judecă fiinţa umană după cum ea dă apă celor însetaţi şi mâncare celor înfometaţi. Fiecare creştin, şi apoi fiecare slujitor hirotonit, este chemat să-şi amintească şi să pună în practică aceste adevăruri radicale. Papa Francisc ne aminteşte asta. În acest sens putem desigur să-l definim "radical".

În noiembrie 2014, vizita lui Francisc la Istanbul. Imaginea destinată să treacă în istorie este aceea a papei care se înclină pentru a fi binecuvântat de dumneavoastră. Vă aşteptaţi la asta? Care a fost semnificaţia profundă a acelui gest?

Nu ascundem că am rămas surprinşi când papa Francisc şi-a înclinat capul în faţa noastră în timpul vesperelor din ajunul sărbătorii patronului, sfântul Andrei, la 29 noiembrie 2014, la Fanar. Puterea umilinţei este mereu surprinzătoare. Răspunsul nostru de binecuvântare a fost un act spontan de bunăvoinţă, singurul răspuns potrivit pentru iubirea genuină. Este important de amintit că "a binecuvânta" (în greacă: eulogia) implică faptul de "a vorbi bine" despre alţii. Timp de secole cele două Biserici ale noastre surori au fost marcate de ostilităţi şi sentimente reciproce rele. Binecuvântarea este exact contrariul blestemului. Răspunsul nostru la gestul binevoitor al papei a fost, deci, o binecuvântare spontană.

(După Vatican Insider, 20 octombrie 2017)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Sursa: ercis.ro