Filme Porno



Start
Istoria parohiei
Lista preoţilor
Bisericile noastre
Colaboratori
Consiliul Parohial
Program Liturgic
Anunţuri
Lecturile zilei
Botez, Cununia, Înmormântarea
Regulamentul cimitirelor
Răposaţii noştrii
Cateheză
Situri recomandate
Vieţile sfinţilor
Contact
Album
Video

Un tânăr din România va fi hirotonit de Papa Francisc Papa Francisc

17.04.2018, Vatican (Catholica) –

Un tânăr din România, diaconul Francisc Lăcătuș, va fi hirotonit întru preoție de Papa Francisc duminică, 22 aprilie 2018, în Bazilica San Pietro. În cea de-a patra duminică a Paștelui (după calendarul latin), Sfântul Părinte va prezida Sfânta Liturghie de la ora 9.15. Va fi și cea de-a 55-a Zi mondială de Rugăciune pentru Vocații, iar această duminică din timpul Paștelui este numită prin tradiție „Duminica Bunului Păstor” și de aceea, în cadrul Sfintei Liturghii, Pontiful va prezida hirotonirea întru preoție a mai multor diaconi.

 

Potrivit unui comunicat de presă emis de Vicariatul Romei și citat de Radio Vatican, vor primi Sacramentul Preoției 16 diaconi, 11 dintre ei fiind hirotoniți pentru Dieceza Romei. Șase dintre viitorii preoți au urmat formarea la Colegiul diecezan misionar din Roma „Redemptoris Mater”, cinci la Seminarul Roman Major, patru în Familia Discipolilor și unul, diaconul român Francisc Lăcătuș, în Congregația Mica Operă a Divinei Providențe (a Sf. Alois Orione). La Sfânta Liturghie concelebrează, printre alții, Arhiepiscopul vicar, Mons. Angelo De Donatis, care în seara de vineri, 20 aprilie, prezidează la Seminarul Roman veghea diecezană de rugăciune pentru vocații. Și-au anunțat participarea Episcopii auxiliari, superiorii seminariilor și numeroși preoți din dieceza Romei.Cel mai în vârstă dintre viitorii preoți are 41 de ani. Este diaconul italian Renato Tarantelli Baccari, care spune că s-a simțit atras spre această cale la un anotimp relativ înaintat. „Vocația mea târzie”, afirmă Renato în comunicatul amintit, „a sosit după ce îmi rezolvasem viața mea afectivă și profesională ca profesor de drept tributar. Acum nouă ani am avut o experiență răvășitoare: pelerinajul pe jos de la Lourdes la Santiago. Acesta m-a făcut să înțeleg că sunt ceva diferit. M-am simțit iubit cu o blândețe și o tandrețe pe care nu le-am cunoscut niciodată: Domnul m-a luat prin surprindere și eu m-am surprins de unul singur găsind curajul de a spune fără rezerve DA la chemarea Sa.”Sugestivă, și mărturia noului rector al Seminarului Roman, pr. Gabriele Faraghini, care se declară „recunoscător pentru faptul că acum culege aceste roade pe care nu le-a semănat și nu a contribuit mult la creșterea lor”, dar nutrește speranța ca „noii preoți să nu își piardă niciodată entuziasmul evanghelizării, cultivând în continuare iubirea față de Bunul Păstor și de oițele Sale”.

Sursa: catholica.ro

 
Parohia Romano Catolică Sfântul Mihai din Săcele Turcheş 2024 Realizat de www.wdx.ro