Filme Porno



Start
Istoria parohiei
Lista preoţilor
Bisericile noastre
Colaboratori
Consiliul Parohial
Program Liturgic
Anunţuri
Lecturile zilei
Botez, Cununia, Înmormântarea
Regulamentul cimitirelor
Răposaţii noştrii
Cateheză
Situri recomandate
Vieţile sfinţilor
Contact
Album
Video

"Preasfinţite, în ţară nu am reuşit niciodată să dau mâna cu Excelenţa Voastră, aici însă mă bucur că v-am putut saluta de aproape şi vă rog să vă rugaţi şi pentru noi care suntem atât de departe!". Aşa a început vizita Mons. Petru Gherghel, episcop de Iaşi, la comunitatea română catolică din Roma. Era duminică, 24 iunie 2012, în sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul.

Pe o căldură toridă, cu palide tentative de vânt, credincioşii români catolici, îmbrăcaţi de sărbătoare, au venit să-şi vadă, să-şi salute şi să participe la sfânta Liturghie a "episcopului nostru". S-a întâmplat mai întâi în comunitatea de la marginea Romei, din zona Grotte Celoni, după ce în prealabil îi salutase pe credincioşii prezenţi la Liturghia de dimineaţă de la biserica "San Vitale". Aici avea să revină după-amiază la Liturghia în cadrul căreia avea să-şi ia rămas bun şi pr. Daniel Iacobuţ, cel care timp de trei ani a fost alături de pr. Isidor Iacovici şi de credincioşii români, mai ales alături de tineri.

Şi cum ziua a fost dedicată în exclusivitate ultimului profet al Vechiului Testament şi în acelaşi timp, primului profet al Noului Testament, lui Ioan Botezătorul, cel despre care Isus a spus că "nu s-a ridicat, dintre cei născuţi din femeie, unul mai mare" (Mt 11,11), Preasfinţitul a subliniat în cadrul predicii misiunea fiecăruia de a fi profet, de a fi un mărturisitor al credinţei în mediul în care trăim şi muncim.

Iar la sfârşit, ca o încununare a sfintei Liturghii, dar şi a zilei, pr. Isidor Iacovici a ţinut să mulţumească în mod special episcopului pentru că "ori de câte ori trece prin Roma, nu uită că este responsabil cu emigranţii în cadrul Conferinţei Episcopilor din România" şi că în această calitate este mereu prezent acolo unde credincioşii simt nevoia întâlnirii cu cel care i-a miruit sau le-a miruit copiii, care le-a consacrat fiii întru Preoţie, care le-a consacrat altarul bisericii, care s-a îngrijit să aibă în parohia din ţară un paroh şi un vicar, iar aici la Roma un păstor care să-i încurajeze în drumul de multe ori dificil al emigrării.

Şi cum, la rândul său, pr. Daniel Iacobuţ, după trei ani de studii, va trebui să lase Roma pentru a se întoarce acasă, pr. Isidor Iacovici i-a mulţumit în mod deosebit pentru ajutorul pastoral oferit cu multă disponibilitatea şi simplitate comunităţii românilor catolici. În acelaşi timp, comunitatea, mai ales tinerii, i-a adresat părintelui Daniel un cuvânt de mulţumire şi i-a oferit un album foto cu toate evenimentele petrecute împreună pe parcursul celor trei ani şi bineînţeles un frumos buchet de flori.

Finalul zilei şi în acelaşi timp al sărbătorii a fost marcat de "sărmăluţele în foi de viţă", de salata boeuf şi de cozonacul oferit cu multă generozitate de către gospodinele care, deşi departe de casă, au ştiut şi ştiu mereu să ne surprindă cu "gustul" mâncărurilor noastre...

Pr. Felician Tiba

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 24 iunie: Roma: PS Petru Gherghel în vizită la comunitatea română catolică

.

Sursa: www.ercis.ro 

 

Parohia Romano Catolică Sfântul Mihai din Săcele Turcheş 2024 Realizat de www.wdx.ro