Filme Porno



Start
Istoria parohiei
Lista preoţilor
Bisericile noastre
Colaboratori
Consiliul Parohial
Program Liturgic
Anunţuri
Lecturile zilei
Botez, Cununia, Înmormântarea
Regulamentul cimitirelor
Răposaţii noştrii
Cateheză
Situri recomandate
Vieţile sfinţilor
Contact
Album
Video

Traversând localitatea Timişul de Sus, aflată la 18 km de Braşov şi 4 km de Predeal, se poate vedea mănăstirea cu pridvor a surorilor din Congregatio Jesu şi bisericuţa ridicată pe munte.

Închinată Sfintei Tereza a Pruncului Isus, biserica din curtea mănăstirii şi-a sărbătorit hramul luni, 1 octombrie, prilej de bucurie nu numai pentru surori, dar şi pentru mulţi credincioşi din Braşov, Predeal, Azuga şi Sinaia, care vizitează adesea mănăstirea şi au dorit să fie prezenţi la sărbătoare. La Sfânta Liturghie a hramului, prezidată de IPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, au concelebrat preoţi din Arhidiecezele de Bucureşti şi de Alba Iulia, aflăm de pe ARCB.ro.

La predică, Înaltpreasfinţitul a evocat figura Sfintei Tereza ca model de umilinţă şi de rugăciune, şi i-a îndemnat pe toţi cei prezenţi să o imite, mai ales în citirea şi aprofundarea Sfintei Scripturi şi prin participarea zilnică la Sfânta Liturghie. Totodată, Excelenţa Sa a ţinut să le mulţumească surorilor şi pr. Ioan Gherman pentru slujirea şi dedicarea lor, pentru rugăciunile şi jertfele lor, şi pentru exemplul de trăire spirituală, în ciuda condiţiilor destul de vitrege cărora trebuie să le facă faţă. La sărbătoarea comunităţii a fost prezent şi primarul oraşului Predeal, Liviu Cocoş.

Comunitatea de la Timişul de Sus a Congregatio Jesu a fost înfiinţată în 1926, fiind casa de vacanţă a surorilor. În 1948, când autorităţile au închis şi confiscat toate casele congregaţiei şi au trimis surorile fie acasă, în familiile lor, fie în străinătate, mănăstirea de la Timişul de Sus a fost una dintre cele două proprietăţi ale congregaţiei care au supravieţuit. Mănăstirea de la Timişul de Sus, din loc de vacanţă a devenit astfel martor al istoriei Bisericii locale în timpul prigoanei comuniste. Aici s-a refugiat sora Clara Laslău, în 1964, în ziua în care a fost eliberată din închisoare, după 14 ani de condamnare ca “spioană a Vaticanului”. Aici a avut domiciliu forţat Episcopul Iosif Schubert, după eliberarea din închisoare (1951-1964) şi până în 1969, când a emigrat în Germania. Aici a slujit, a murit şi a fost înmormântat pr. Iosif Gonciu, şi el fost deţinut, timp de 12 ani (1952-1864).

Astăzi comunitatea de la Timişul de Sus a Congregatio Jesu numără opt surori, iar celebrarea Sacramentelor este asigurată de pr. Ioan Gherman, preot pensionar. De-a lungul anului, mănăstirea găzduieşte sesiuni de exerciţii spirituale şi conferinţe. Tot aici vin uneori în vacanţă grupuri de copii de la institutele de învăţământ ale congregaţiei sau grupuri de tineri din diferite parohii ale Arhidiecezei.

Sursa: ARCB.ro

Parohia Romano Catolică Sfântul Mihai din Săcele Turcheş 2024 Realizat de www.wdx.ro